Scriere și Implementare Proiect

icon picker
PR BI P1/1.7/1/2024 Apel dedicat sprijinului IMM pentru transformarea digitală avansată

Apelul de proiecte finanțează companiile mici și mijlocii pentru a realiza transformarea lor digitală avansată, în vederea obținerii unor avantaje competitive prin utilizarea tehnologiilor informatice și de comunicații.

Beneficiari eligibili
Beneficiarii eligibili sunt IMM-urile cu sediul social în regiunea București-Ilfov:
microîntreprindere,
întreprindere mică,
întreprindere mijlocie.
Aria de implementare a proiectului
Aria de implementare a proiectelor ce pot fi finanțate prin acest program este regiunea București-Ilfov.
Valoare minimă/maximă a finanțării
Valoarea minimă a finanțării este de 25.000 euro.
Valoarea maximă a finanțării este de 200.000 euro.
Ce se finanțează
Activitățile eligibile sunt:
A. Activități aferente activității de bază:
Investiții în active corporale și necorporale necesare transformării digitale avansate
Achiziția de servicii pentru implementarea soluțiilor de securitate cibernetică aplicabile pentru software/găzduire/rețele pe perioada de implementare a proiectului.
B. Activități conexe activității de bază:
Activități de consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare, a planului de digitalizare și a auditului de maturitate digitală
Activități privind managementul implementării proiectului
Activități privind auditul IT al proiectului și expertiză contabilă/declarația expertului contabil
Activități obligatorii de comunicare și vizibilitate aferente proiectului.
Alocarea financiară
Bugetul alocat apelului de proiecte este 17.500.000 euro (FEDR și bugetul de stat), reprezentând 50 % din alocarea totală aferentă acțiunii.
Cofinanțare
Solicitantul trebuie să asigure o cofinanțare de minimum 10% din cheltuielile eligibile.
Condiții de eligibilitate
Condiții de eligibilitate ale solicitanților:
Solicitantul eligibili este:
O societate înregistrată în baza Legii nr. 31/1990, societate cooperativă constituită în baza Legii nr. 1/2005, sau care funcționează în baza OUG nr. 6/2011 cu modificările și completările ulterioare
O societate cu sediul social în regiunea București-Ilfov și locația de implementare a proiectului în mediul urban/rural cel puțin la momentul primei plăți
O societate care se încadrează în categoria IMM (microîntreprindere, întreprindere mică sau întreprindere mijlocie
2. Solicitantul, precum și reprezentantul legal al acestuia, nu se încadrează în situațiile de excludere (de la momentul depunerii cererii de finanțare până la momentul semnării contractului de finanțare) prezentate în Declarația Unică.
3. Solicitantul deține la depunerea cererii de finanțare sau declară că va deține înainte de semnarea contractului de finanțare un drept real, valabil pe o perioadă de 3 ani de la efectuarea plății finale în cadrul contractului de finanțare:
dreptul de proprietate privată
dreptul de concesiune
dreptul de superficie
dreptul de uzufruct
dreptul de folosință cu titlu gratuit
dreptul de folosință ce rezultă dintr-un contract de închiriere /locațiune sau dintr-un împrumut de folosință (comodat).
4. Solicitantul va asigura contribuția proprie la valoarea cheltuielilor eligibile, precum și acoperirea cheltuielilor neeligibile ale proiectului.
5. Solicitantul a desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral, nu a avut activitatea suspendată temporar oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior.
6. Solicitantul propune investiții de digitalizare a activității aferente unui cod CAEN autorizat și eligibil.
7. Sucursalele, agențiile, reprezentanțele sau alte unități fără personalitate juridică NU sunt eligibile.
Condiții de eligibilitate ale proiectului:
Încadrarea proiectului şi a activităților sale în acțiunile sprijinite în cadrul Obiectivului Specific 1.2.
Valoarea activității de bază sau pachetului de activități de bază (activitățile de la punctul A) reprezintă minimum 50% din bugetul eligibil al proiectului.
Proiectul propus nu are demarate procedurile de achiziții înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția procedurilor aferente elaborării cererii de finanțare, a planului de digitalizare și a auditului de maturitate digitală, managementului de proiect și pentru întocmirea Raportului de expertiză contabilă.
Proiectul propus nu a mai beneficiat de finanțare publică în ultimii 3 ani, pentru același tip de activități și nu beneficiază în prezent, parțial sau în totalitate, de fonduri publice din alte surse de finanțare, altele decât cele ale solicitantului.
Proiectul propus spre finanțare nu face în mod direct obiectul unui aviz motivat al Comisiei cu privire la o încălcare în temeiul articolului 258 din TFUE, care pune în pericol legalitatea și regularitatea cheltuielilor sau desfășurarea operațiunilor.
Perioada de implementare a activităților proiectului nu depășește 24 luni și se încadrează în termenul de 31.12.2029.
Respectarea valorii ajutorului de minimis solicitat nu depășește plafonul de minimis, ținând cont de regula de cumul a ajutoarelor aplicabilă întreprinderii unice, respectiv 300.000 euro pentru o perioada de 3 ani.
Asigurarea caracterului durabil al investiției, în conformitate cu art. 65 din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1060/2021.
Proiectul respectă principiile privind dezvoltarea durabilă, egalitatea de șanse, gen, nediscriminarea și accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități.
Proiectul respectă legislația națională și comunitară privind dezvoltarea durabilă.
Amplasamentul proiectului este în Regiunea București-Ilfov și este adecvat desfășurării activității.
Proiectul include măsuri de comunicare și vizibilitate, în conformitate cu prevederile legale și procedurale în vigoare.
Cheltuieli eligibile/neeligibile
Cheltuielile eligibile sunt:
Cheltuieli directe:
Cheltuieli cu achiziția de active corporale și necorporale necesare transformării digitale avansate — adoptarea noilor tehnologii, instrumentelor și serviciilor digitale utilizând sisteme TIC/ERP/CRM/RPA/IoT/AI etc. pentru:
derularea proceselor interne,
automatizarea/digitalizarea producției,
managementul resurselor umane prin instrumente online pentru telemuncă,
atribuirea de sarcini și urmărirea îndeplinirii acestora de la distanță,
managementul datelor financiare,
managementul relațiilor cu furnizorii și clienții,
managementul resurselor prin automatizarea/programarea comenzilor pentru a preveni epuizarea resurselor/stocarea excesivă în avans,
distribuția produselor,
colectarea și analiza de date etc.
2. Cheltuieli aferente achiziționării de servicii pentru implementarea soluțiilor de securitate cibernetică pentru rețele, dispozitive, aplicații, sisteme etc. pe perioada de implementare a proiectului.
3. Alte tipuri de cheltuieli eligibile directe necesare pentru transformarea digitală avansată, care reies din auditul de maturitate digitală.
4. Cheltuieli aferente achiziționării de servicii pentru elaborarea cererii de finanțare, a planului de digitalizare și a auditului de maturitate digitală, care va include nivelul de digitalizare inițial și soluția digitală propusă pentru transformare digitală avansată și anexele acestora.
Cheltuieli indirecte:
Cheltuieli aferente achiziționării de servicii privind managementul implementării proiectului.
Cheltuieli aferente achiziționării de servicii privind auditul IT al proiectului și expertiză contabilă/declarația expertului contabil.
Activități obligatorii de comunicare și vizibilitate aferente proiectului.
Criterii de evaluare și selecție
Criteriile de evaluare tehnică și financiară sunt:
Contribuția proiectului la realizarea obiectivelor specifice ale priorității și ale programului regional 2021–2027, maxim 50 de puncte:
Domeniul în care se realizează proiectul, 10 puncte
Proiectul include investiții pentru transformare digitală avansată, 15 puncte
Numărul anual de utilizatori unici ai soluțiilor digitale dezvoltate prin proiect (angajați și/sau clienți), 10 puncte
Proiectul vizează implementarea unor soluții de securitate cibernetică pentru rețelele, dispozitivele, aplicațiile, sistemele vizate de investițiile din proiect, 10 puncte
Proiectul vizează cooperarea și accesarea serviciilor oferite de către Centrele de Inovare Digitală* (DIH) de la nivel regional, 5 puncte
2. Contribuția proiectului la teme orizontale, maxim 10 puncte:
Proiectul prevede măsuri suplimentare față de cele obligatorii, 10 puncte
3. Calitatea, maturitatea și sustenabilitatea proiectului, maxim 20 de puncte:
Calitatea planului de digitalizare, 10 puncte
Bugetul proiectului, 5 puncte
Sustenabilitatea financiară a proiectului — Fluxul de numerar net cumulat în condițiile unei estimări detaliate, fundamentate, realiste a cheltuielilor şi veniturilor, 5 puncte
4. Capacitatea financiară a solicitantului, maxim 20 de puncte:
Contribuția solicitantului la valoarea cheltuielilor eligibile, 10 puncte
Raportul dintre finanțarea nerambursabilă solicitată prin proiect și valoarea cifrei de afaceri realizată în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare, 5 puncte
Rata de solvabilitate (RS), calculată în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare are valoarea: RS=Active totale/Datorii total, 5 puncte.

Pentru a facilita procesul de evaluare a eligibilității, am dezvoltat un instrument online de verificare rapidă.

Vă invităm să accesați acest instrument prin intermediul link-ului aici sau de mai jos:
Procesul de verificare este gratuit, confidențial și nu implică nicio obligație din partea dumneavoastră. Rezultatul verificării va fi disponibil in cel mai scurt timp.
Cu speranța într-un viitor prosper pentru afacerea dumneavoastră,
Echipa Trivento Business Agency.

🔗 Linkuri rapide

📍 Analiza de Eligibilitate 📍 Consultanță Fonduri 1-to-1 📍 Scriere și Implementare Proiecte

📞 Contact rapid

📧 Email: office@trivento.ro 📞 Telefon: 0733193533 📍 Adresă: Str. Izbiceni, Nr. 183, Sector 1, București, România

Want to print your doc?
This is not the way.
Try clicking the ⋯ next to your doc name or using a keyboard shortcut (
CtrlP
) instead.