icon picker
PCIDIF Sprijin privind dezvoltarea de noi servicii/ aplicații/ produse prin inovare și adoptarea de tehnologii avansate

Apelul de proiecte vizează digitalizarea administrației publice și mediul de afaceri, finanțând dezvoltarea de noi servicii, aplicații și produse prin inovare și tehnologie avansată.
Status: Finanțare programată Program: Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare Instituție responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Beneficiari eligibili

Solicitanții eligibili sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici și întreprinderile mijlocii din domeniul TIC.

Aria de implementare a proiectului

Nivel național.

Ce se finanțează

Activități eligibile:
Activități premergătoare depunerii proiectului
Realizare documentație depunere proiect.
Activități în implementare
Activități aferente ajutorului de stat regional: activitățile care au ca scop sprijinirea realizării activității de bază prin achiziții de active corporale și necorporale;
Activități aferente ajutorului de stat pentru cercetare – dezvoltare: Părțile din proiect care beneficiază de ajutor pentru cercetare și dezvoltare trebuie să se încadreze complet într-una sau în mai multe dintre categoriile următoare de activități generale:
cercetare industrială;
dezvoltare experimentală;
Activități aferente ajutorului de stat pentru introducerea în producție și în piață a rezultatelor cercetării, dezvoltării și inovării (obligatoriu);
Activități aferente ajutorului de minimis pentru informare și publicitate: derularea activităților specifice de promovare și publicitate a sursei de finanțare și a finanțatorului, conform cerințelor specifice ale programului (obligatoriu);
Activități aferente ajutorului de minimis pentru management de proiect - coordonarea și monitorizarea activităților proiectului și a resurselor asociate, derularea acțiunilor de managementul riscului și intervenții pentru optimizarea implementării, etică, derularea activităților specifice pentru achiziții, raportare periodică a progresului, decontarea cheltuielilor și gestionarea relației cu finanțatorul (întocmirea de adrese, notificări, memorii, acte adiționale etc., după caz), participarea la evenimente și instruiri ale Comisiei Europene (obligatoriu).

Coduri CAEN eligibile

Sprijinul se acordă pentru solicitanții care au fost autorizați să desfășoare activități în oricare din domeniile enumerate mai jos, și că respectivele activități sunt autorizate inclusiv, la data depunerii Cererii de finanțare:
CAEN 2612 - Fabricarea subansamblurilor electronice (module)
CAEN 2611 - Fabricarea altor componente electronice
CAEN 2630 - Fabricarea echipamentelor de comunicații
CAEN 5821 - Activități de editare a jocurilor de calculator;
CAEN 5829 - Activități de editare a altor produse software;
CAEN 6210 - Activități de realizare a software-ului la comandă (software orientat client);
CAEN 6220 - Activități de consultanță în tehnologia informației și de management (gestiune și exploatare) al mijloacelor de calcul;
CAEN 6290 - Alte activități de servicii privind tehnologia informației;
CAEN 6310 - Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe;

Coduri CAEN neeligibile

Secțiunea A - Agricultură, Silvicultură și pescuit
Agricultură, vânătoare şi servicii anexe
011 - Cultivarea plantelor nepermanente
012 - Cultivarea plantelor din culturi permanente
013 - Cultivarea plantelor pentru înmulţire
014 - Creșterea animalelor
015 - Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor)
016 - Activități auxiliare agriculturii si activități după recoltare
017 - Vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului şi activităţi de servicii anexe vânătorii
Pescuitul şi acvacultura
031 - Pescuitul
032 - Acvacultura
033 - Activităţi anexe pescuitului și acvaculturii
Secțiunea B - Industria extractivă
Extracţia cărbunelui superior şi inferior
051 - Extracţia cărbunelui superior
052 - Extracţia cărbunelui inferior
Secțiunea H - Trasport și depozitare
Transporturi terestre şi transporturi prin conducte
491 - Transporturi interurbane de călători pe calea ferată
492 - Transporturi de marfă pe calea ferată
493 - Alte transporturi terestre de călători
494 - Transporturi rutiere de mărfuri şi servicii de mutare
495 - Transporturi prin conducte
Transporturi pe apă
501 - Transporturi maritime şi costiere de pasageri
502 - Transporturi maritime şi costiere de marfă
503 - Transporturi de pasageri pe căi navigabile interioare
504 - Transportul de marfă pe căi navigabile interioare
Transporturi aeriene
511 - Transporturi aeriene de pasageri
512 - Transporturi aeriene de marfă
Secțiunea C - Industria prelucrătoare
Industria metalurgică
241 - Producţia de metale feroase sub forme primare şi de feroaliaje
242 - Producţia de tuburi, ţevi, profile tubulare şi accesorii pentru acestea, din oţel
243 - Fabricarea altor produse prin prelucrarea primară a oţelului
244 - Producţia metalelor preţioase şi a altor metale neferoase
245 - Turnarea metalelor
Secțiunea K – Telecomunicații; Activități de programare și consultanță în tehnologia informației; Alte servicii informaționale
Telecomunicaţii
611 - Activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu, prin rețele fără cablu și prin satelit
612 - Activități de revânzare a serviciilor de telecomunicații și servicii de intermediere pentru telecomunicații
619 - Alte activităţi de telecomunicaţii
* Lista detaliată poate fi consultată în cadrul Anexei 10 - Lista codurilor CAEN excluse de la finantare.

Valoare minimă/maximă a finanțării

Valoarea minimă nerambursabilă aferentă unui proiect va fi de 500.000 euro.
Valoarea maximă nerambursabilă a unui proiect va fi de 3.000.000 euro, pentru proiectele care au ca rezultat un nou produs (bun material) inovativ.
Valoarea maximă nerambursabilă a unui proiect va fi de 1.500.000 euro, rpentru proiectele care au ca rezultat o aplicație inovativă.

Alocarea financiară

Alocarea financiară pentru acest apel de proiecte este 48.813.278 euro, defalcat astfel:
Regiunile mai puțin dezvoltate - 37.896.648,00 euro;
Regiunile mai dezvoltate - 10.916.630,00 euro.

Cofinanțare

Procentul minim de cofinanțare este calculat în funcție de dimensiunea întreprinderii solicitante, regiune (județ) astfel:
Contribuții specifice ajutoarelor regionale
Denumirea regiunii NUTS
Întreprinderi mijlocii
Microîntreprinderi / Întreprinderi mici
Nord-Vest
40% - 50%
30% - 40%
Centru
40% - 50%
30% - 40%
Nord-Est
30% - 40%
25% - 30%
Sud-Est
30% - 40%
25% - 30%
Sud - Muntenia
30% - 40%
25% - 30%
Sud-Vest Oltenia
30%
25%
Vest
50% - 60%
40% - 50%
Ilfov (Parțial)
45% - 55%
35% - 45%
There are no rows in this table
Intensitățile specifice ajutoarelor pentru cercetare industrială, dezvoltare experimentală
Tipul de ajutor
Întreprinderi mijlocii
Microîntreprinderi / Întreprinderi mici
Cercetare industrială
25% - 40%
20% - 30%
Dezvoltare experimentală
50% - 65%
40% - 55%
There are no rows in this table
Contribuție specifică ajutoarelor de minimis - 0%

Condiții de eligibilitate

Pot beneficia de ajutor de stat/ajutor de minimis, întreprinderile care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
Se încadrează în una din categoriile de întreprinderi eligibile: microîntreprindere, întreprindere mică sau întreprindere mijlocie, atât la data depunerii cererii de finanțare, cât și la data semnării contractului de finanțare;
Întreprinderea este considerată a fi orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de forma sa juridică, de modul de finanțare sau de existența unui scop lucrativ (doar atunci când aceasta oferă bunuri/servicii pe o piață);
A înregistrat profit din exploatare (>0) în ultimul exercițiu financiar încheiat, după caz.
Solicitantul și/ sau reprezentantul său legal, inclusiv partenerul și/ sau reprezentantul său legal, dacă este cazul, nu se încadrează în situațiile de excludere prezentate în Declarația Unică
Deține capacitatea financiară de a asigura contribuția proprie la valoarea cheltuielilor eligibile, precum și de a acoperi cheltuielile neeligibile și de a asigura costurile de funcționare și întreținere a investiției și serviciile asociate necesare, în vederea asigurării sustenabilității financiare a acesteia, pe perioada de implementare și durabilitate a proiectului;
Sprijinul se acordă pentru solicitanții care au fost autorizați să desfășoare activități în oricare din domeniile enumerate, și că respectivele activități sunt autorizate inclusiv, la data depunerii Cererii de finanțare: Coduri CAEN 2612; 2611; 2630; 5821; 5829; 6210; 6220; 6290; 6310.
În cazul în care solicitantul nu are autorizat/e cod-ul/-urile CAEN pentru care se solicită finanțare, proiectul se va respinge automat, în etapa de contractare, fără a mai solicita clarificări.
* Lista detaliată poate fi consultată în cadrul Ghidului Solicitantului.

Cheltuieli eligibile/neeligibile

Cheltuieli eligibile:
Ajutor de stat
Ajutoarele regionale pentru investiții: Cheltuielile cu investițiile în active corporale și necorporale:
hardware TIC și a altor dispozitive și echipamente aferente (inclusiv cheltuieli de instalare, configurare, punere în funcțiune). Exemple cu titlu orientativ:
Calcul de înaltă performanță (HPC) – servere, clustere de procesare, unități GPU performante etc.;
Inteligență artificială (AI) – echipamente dedicate pentru antrenarea și rularea de modele AI (ex: servere cu GPU-uri specializate);
Internet of Things (IoT) – senzori inteligenți, dispozitive conectate, gateway-uri pentru colectarea și procesarea datelor etc.
amenajarea data center în care se vor instala echipamentele TIC achiziționate prin proiect (o singură dată pe perioada implementării).
aplicații software/licențe, acces la platforme cloud, licențe XaaS.
Ajutoarele pentru proiecte de cercetare și dezvoltare – pentru partea din proiect care beneficiază de ajutor se încadrează în cercetare industrială sau dezvoltare experimentală:
Cheltuielile cu personalul: cercetători, tehnicieni și alți membri ai personalului auxiliar.
Este obligatoriu ca în echipa de implementare a proiectului să existe cel puțin 2 experți tehnici cu calificare și experiență în domeniul proiectului;
Cheltuieli cu achiziția de instrumente și echipamente;
Cheltuielile aferente cercetării contractuale, cunoștințelor și brevetelor cumpărate sau obținute cu licență din surse externe.
Ajutor de minims
Cheltuieli de informare și publicitate
Cheltuieli obligatorii de informare și publicitate pentru proiect;
Cheltuieli de promovare a produsului/serviciului dezvoltat prin proiect;
În cazul proiectelor de cercetare industrială sau dezvoltare experimentală - cheltuieli de promovare a rezultatelor proiectului pe scară largă.
Cheltuieli cu servicii de consultanță, avize, acorduri, autorizații
Cheltuieli cu servicii de consultanță pentru elaborarea documentațiilor necesare depunerii proiectului;
Cheltuieli cu servicii de consultanță în domeniul managementului proiectului, inclusiv elaborarea documentațiilor necesare implementării proiectului și servicii de asistență juridică pentru realizarea achizițiilor;
Cheltuieli pentru obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor aferente activităților eligibile ale acțiunii;
Cheltuieli pentru obținerea, validarea și protejarea brevetelor și altor active necorporale;
Cheltuieli pentru instruire / formare profesională specifică
Cheltuieli legate de pregătirea personalului cărora le este destinat serviciul/aplicația/produsul dezvoltat;
Cheltuieli legate de pregătirea personalului care va asigura mentenanța aplicației / produsului / serviciului software dezvoltat.
Cheltuieli aferente managementului intern de proiect:
Cheltuieli salariale pentru personalul angajat al beneficiarului finanțării;
Cheltuieli de deplasare pentru personalul angajat al beneficiarului (diurnă, cazare, transport);
Cheltuieli cu transportul de bunuri, dacă se justifică în cadrul proiectului;
Achiziția de echipamente TIC – numai pentru echipa de management
Cheltuieli indirecte (eligibile în procent de maximum 7% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile) Exemplu:
Cheltuielile administrative tipice/cu personalul;
Cheltuielile efectuate pentru plata utilităților;
Cheltuielile efectuate pentru închiriere sediu;
Alte cheltuieli care nu se încadrează în categoria costurilor eligibile directe, dar sunt necesare pentru implementarea proiectului.

Criterii de evaluare și selecție

Nr. crt.
Criteriu
Punctaj
1.
Contribuția proiectului la realizarea obiectivelor specifice
30
2.
Gradul de pregătire/maturitate al proiectului
15
3.
Calitatea proiectului
20
4.
Capacitatea operațională și financiară a beneficiarului
20
5.
Contributia la temele orizontale
5
6.
Rentabilitatea financiară a investiției (RI)
5
7.
Capacitatea solicitantului de a menține rezultatele proiectului
5
Total
100
There are no rows in this table
Proiectele care nu întrunesc punctajul de 60 de puncte, vor fi respinse de la finanțare.

Informații despre depunerea proiectelor

Cererile de finanțare se depun prin aplicația electronică MySMIS2021 și includ toate anexele solicitate prin Ghidul Solicitantului.
Consultare publică: Eventualele observații și sugestii se pot transmite pe adresa de email: și , în perioada 24.09.2025 - 15.10.2025, ora 23.00..

Pentru a facilita procesul de evaluare a eligibilității, am dezvoltat un instrument online de verificare rapidă.

Vă invităm să accesați acest instrument prin intermediul link-ului aici sau de mai jos:
Procesul de verificare este gratuit, confidențial și nu implică nicio obligație din partea dumneavoastră. Rezultatul verificării va fi disponibil in cel mai scurt timp.
Cu speranța într-un viitor prosper pentru afacerea dumneavoastră,
Echipa Trivento Business Agency.
Completeaza formularul de mai jos si o sa analizam in mod gratuit eligibilitatea companiei tale!

Want to print your doc?
This is not the way.
Try clicking the ⋯ next to your doc name or using a keyboard shortcut (
CtrlP
) instead.